nov. 28
Zi libera 29 noiembrie 2021

Catre toate persoanele interesate,

Conform Hotararii Guvernului nr. 1237 din 26.11.2021, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabileste ca zi libera.

Toate operatiunile programate la ANR vor fi replanificate in perioada urmatoare.

Conducerea ANR


oct. 25
Accesul în incinta sediilor Autorității Navale Române
oct. 07
ANUNT ACCES PERSONAL NAVIGANT PE BAZA DE PROGRAMARE

ANUNȚ IMPORTANT !

 

ACCESUL LA SERVICIILE OFERITE DE ANR PERSONALULUI NAVIGANT MARITIM SE VA FACE NUMAI PE BAZĂ DE PROGRAMARE.

PENTRU PROGRAMARE, PERSOANELE INTERESATE VOR ACCESA LINK-UL:

https://programari.rna.ro/ 

PENTRU ÎNSCRIEREA LA EXAMEN ÎN VEDEREA OBȚINERII BREVETELOR/CERTIFICATELOR DE CAPACITATE MARITIME, PERSOANELE INTERESATE VOR ACCESA LINK-UL:

https://portal.rna.ro/Pagini/Examene%20Brevete%20Certificate%20Capacitate%20Maritime.aspx

EXCEPȚIE FAC PERSOANELE CARE RIDICĂ DOCUMENTELE LUCRATE ȘI CELE CARE SOLICITĂ EMITEREA DE ADEVERINȚE DE CONFIRMARE A AUTENTICITĂȚII.

 

Situațiile de urgență se vor rezolva fără programare, cu obligativitatea prezentării unor documente justificative, după cum urmează:

  1. În cazul plecărilor intermediate de o companie de crewing – documente plecare voiaj emise de compania de crewing;
  2. În cazul plecărilor fără intermediari – documente justificative referitoare la contractul de ambarcare, bilet avion etc.

     PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL:

    LUNI-JOI: 09:00-12:00; 12:30-15:30

               VINERI: 09:00-12:30

 

CONDUCEREA AUTORITĂȚII NAVALE ROMÂNE


sep. 14
În atenția operatorilor de transport maritim

Vă informăm că Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1224 al Comisiei din 27 iulie 2021 privind normele detaliate referitoare la condițiile de operare a serviciului web și la protecția datelor și securitatea aplicabile serviciului web, precum și măsurile pentru dezvoltarea și implementarea tehnică a serviciului web prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare C(2019) 1230 a Comisiei a fost publicat în JOUE L 269/46 din 28.07.2021​ la următoarea adresă: EUR-Lex - 32021R1224 - EN - EUR-Lex (europa.eu)


mai. 20
Platforma CONECT

logo-conect.gov.ro.jpg


Pentru încurajarea dezvoltării colaborării între administrația publică și sectorul neguvernamental, Secretariatul General al Guvernului administrează și actualizează platforma CONECT – Catalogul organizațiilor neguvernamentale pentru evidență, consultare și transparență www.conect.gov.ro

apr. 01
Prelungire valabilitate documente personal navigant maritim

În contextul evoluției situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2 și ținând cont de faptul că schimburile de echipaje sunt amânate datorită închiderii granițelor sau anulării zborurilor către continentul european, Autoritatea Navală Română a realizat demersurile legale către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, necesare pentru asigurarea prelungirii valabilității documentelor care atestă atingerea competențelor necesare efectuării funcțiilor și a certificatelor medicale și psihologice până la data de 1 iulie 2021 pentru personalul navigant maritim aflat la bordul navelor.

Notification.pdf

mar. 09
Operatiuni prelungire carnet marinar Snagov

În atenția personalului navigant maritim

 

Începând cu data de 10.03.2021, operațiunile de prelungire a carnetelor de marinar, cât și operațiunile de ambarcare/debarcare se pot efectua și la Căpitănia portului SNAGOV, cu sediul în:

Șoseaua P. D. Kiseleff, Nr. 32, Ponton Căpitănie - Lac Herăstrău, 011347, Sector 1, București, România.

Tel: 0212242509; Fax: 0372870975; e-mail: HERASTRAU@RNA.RO; www.rna.ro

Programul de lucru:

  • De luni până joi, între orele 09.00 – 12.00; 12.30 – 15.00;
  • Vineri, între orele 09.00 – 12.00.

 

 

Director General

Cosmin-Laurențiu DUMITRACHE


dec. 23
Sărbători Fericite!

Dragi beneficiari și utilizatori ai serviciilor de transport naval, parteneri, furnizori, generic dragi prieteni,

 

Se încheie un an important, o reală provocare care a restructurat pentru noi toți ceea ce gândeam a fi schimbare dinamică sau caracter proactiv. Anii de încercare sunt anii în care se desăvârșeste solidaritatea. Ne-am propus reforme instituționale, am demarat proiecte întru schimbare, într-un an al marilor provocări sociale, medicale, individuale, care ne va solicita mult adaptabilitatea. Și am reușit, împreuna, să ne adaptăm! Încrederea că toate obiecivele, mai mult decât ambițioase pe care ne propunem să le îndeplinim vor transforma nodurile de transport în puncte de sutură stabile ale dezvoltării sustenabile. După provocări intense anul acesta, 2021 va reprezenta prin eforturile noastre solidare, un an de dezvoltare și promovare a unei economii a transporturilor competitive.

 

La mulți ani cu binecuvântarea lui Dumnezeu în eforturile noastre de a construi o economie vibrantă, inclusiv a transporturilor. La mulți ani binecuvântați în casele dumneavoastră, în căminele pline de speranță și de dragoste ale marinarilor români!

 

Sărbători fericite!

 

Cu stimă și considerație,

 

Cosmin Laurențiu Dumitrache

Director General

Autoritatea Navală Română


dec. 01
COMUNICAT DE PRESĂ Ziua națională a României

Dragi români și colegi marinari,

 

Poporul nostru, smuls prin vitejia sa de sub jugul atâtor dușmani, unul mai puternic decât altul, a ajuns azi prin hărnicie și prin minunatele sale însușiri, să șteargă urmele servituților milenare.

 

Oricât de ascuțit ne poate fi adesea simțul autocritic, nimeni nu poate nega forța poporului nostru de a renaște, demonstrată în cele mai grele clipe ale existenței sale, și nici veșnicia sa pe aceste meleaguri.

 

Acest popor demonstrează azi că-și poate duce destinul său propriu, guvernat de tradiții care încep să devină tot mai vechi, fără a aștepta consensul altora, așa cum de-a lungul unei vitrege istorii a fost silit să facă de atâtea ori.

 

Suntem români și nu trebuie să uităm că ne aflăm pe aceste meleaguri încă din timpuri îndepărtate, pe când istoria se confunda adesea cu legenda, când Argonauții trecând prin Pontul Euxin au urcat pe fluviul Istru care se vărsa pe cinci guri și pe un braț al acestuia, și au ajuns în Marea Adriatică.

 

Suntem aici de pe vremea când fenicienii au binevoit să ne viziteze apele și țărmurile, de când Strabon a spus că între Dunăre și Balcani eram noi, vorbind aceeași limbă.

 

Și chiar după ce Augustus, a supus regiunea de la Sud de Dunăre și a prefăcut Moesia în provincie romană, poetul Ovidiu tot aici avea să ne găsească, iar neclintiți noi aici am rămas.

 

Așa am ajuns să pășim la 1918 în cetatea Alba Iulia, semeți și modești deopotrivă, așa cum bine ne-au învățat iubiții noștri strămoși.

 

Uniți în valori și credințe, păstrând România în dreptul inimii, construind cu ambiție și angajament recunoașterea noastră în lume, împărtășim azi unii altora răspicat, mândri și plini de bucurie: La mulți ani, România! Autoritatea Navală Română va participa, cu determinare și entuziasm, cu efort și devotament la rostirea fermă, pretutindeni, a României prospere, cu mize și obiective strategice asumate și îndeplinite.

 

Iar dacă din întâmplare aceste rânduri au fost așternute aici, pe malurile mării, la deschiderea apelor nostre către lume, se cuvine să  spunem că prezența românilor aici este un drept consfințit, așa cum am arătat, de trecutul contopit cu însăși istoria neamului nostru. Aici să ne afle Bunul Dumnezeu!

 

La mulți ani dragi români, marinari, prieteni iubitori ai patriei noastre!

 

 

Cosmin Laurențiu Dumitrache

Director General

Autoritatea Navală Română

aug. 14
COMUNICAT DE PRESĂ Ziua Marinei Române

​COMUNICAT DE PRESĂ

 Ziua Marinei Române

 

Ziua Sfântă a Adormirii Maicii Domnului este celebrată azi simultan, cu condescendența, onoarea și prețuirea noastră pentru o categorie socio-profesională importantă nu doar în comunitatea locală pe care o reprezentăm, ci și la nivel național și regional.

 

Sărbătoarea Zilei Marinei Române constituie un prilej emoționant de rememorare a glorioaselor fapte de arme și a jertfelor pe care marinarii, scafandrii sau infanteriștii marini le-au săvârșit în luptele pentru apărarea țării. 

 

Aducem astăzi un omagiu și celor care nu mai sunt printre noi, care au servit pe navele comerciale românești și celor care au clădit Forțele Navale Române.

 

Sărbătoarea ne găsește angrenați în plin proces de modernizare, pregătiți pentru a găsi soluții prin diversitate și inovare la oricare dintre actualele provocări geopolitice.

 

Marea Neagră și întreaga sa regiune au o semnificație strategică aparte pentru întregul spațiu euroatlantic. Misiunea noastră aici în a reforma instituții, în a moderniza sectoarele de activitate, este una extrem de importantă, care onorează dar și obligă în același timp.

 

Provocările complexe din spațiul geografic în care ne aflăm, obligă la abordări dinamice, la noi strategii pentru asigurarea securității noastre, a tuturor. Dar furtuna nu reprezintă o raritate în viața marinarilor, care este de fapt un lung șir de furtuni. Doar noi, cei care am îmbrățișat această nobilă meserie, cu toate capriciile ei, știm că nu-i bucurie și liniște sufletească mai mare pentru un marinar decât atunci când familia și căminul îi sunt în siguranță.

 

         Dragi marinari civili și militari, lucrători portuari, constructori navali, elevi și studenți prezenți pe harta educației maritime, imi exprim convingerea că misiunile pe mare și pe uscat le veți încheia, ca întotdeauna, cu succes, iar paza Sfintei Fecioare Maria, protectoarea Marinei Române, vă va însoți pretutindeni, ocrotindu-vă în ceasurile cele mai grele.

 

Autoritatea Navală Română, al cărei glas îl reprezint azi, la ceas aniversar, se va afla mereu în slujba acestei categorii socio-profesionale, vizând respectarea drepturilor și intereselor marinarilor de pretutindeni. La mulți ani binecuvântați!

 

 

Cosmin Laurențiu Dumitrache

Director General

Autoritatea Navală Română

1 - 10Next